background
LSSD Noi suntem schimbarea
banner-lssd

Teodor Baconschi, societatea civilă este în Piaţa Universităţii, nu în strada Modrogan!

21.01.2012, LSSD.ro
Teodor Baconschi, societatea civilă este în Piaţa Universităţii, nu în strada Modrogan!

 

Teodor Baconschi, societatea civilă este în Piaţa Universităţii, nu în strada Modrogan!

 

Liga Studenţilor Social Democraţi consideră ridicol falsul dialog iniţiat de PD-L cu organizaţiile studenţești obediente, în timp ce sute de studenţi, profesori și sindicaliști din sistemul de educaţie cer, în stradă, demisia ministrului Funeriu și a întregului Guvern.

Acest simulacru de dialog social se înscrie în stilul prezidenţial de a enunţa educaţia ca prioritate naţională în același timp în care bugetul ministerului de resort este ciuntit până la mai puţin de 2 % din PIB. În plus, faptul că acest domeniu este gestionat de Președinte și ministrul de externe, dă măsură inutilităţii politice și administrative a ministrului educaţiei, Daniel Funeriu. Dorim să precizăm că, în opinia noastră, rolul unui partid de guvernământ nu este să inventarieze, ci să rezolve problemele Educaţiei din România.

În ceea ce privește asociaţiile studenţilor care au mers să ia lumină de la PD-L, Liga Studenţilor Social Democraţi precizează că ele ar trebui să se preocupe de problemele studenţilor și ale educaţiei, nu de imaginea PD-L. Obedienţa faţă de putere, condamnată săptămâna aceasta în stradă atât de ferm, nu face cinste unor studenţi care învaţă economie sau drept în străinătate, dar sunt insensibili faţă de sărăcia și încălcarea drepturilor omului la ei în ţară! Diplomele universităţilor prestigioase nu sunt suficiente pentru a proba cinste, bun simţ și moralitate!

Liga Studenţilor Social Democraţi crede cu fermitate în necesitatea dialogului cu organizaţiile civice și profesionale. Acesta este necesar pentru a crea o legătura mai strânsă între cetăţeni și partidele politice și nu trebuie folosit ca acţiune de imagine și propagandă. Respectul pentru studenţi - adică pentru România de mâine - impune alte atitudini ale politicienilor și organizaţiilor studenţești, bazate nu pe obedienţă ci pe respect, pe reprezentativitate  nu pe criterii clientelare.

                “Liga Studenţilor Social Democraţi consideră că mișcarea studenţească din România nu poate fi vândută de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, pentru 3 posturi iluzorii de consilier la Cotroceni”, a subliniat Gabriel Petrea, Președintele Ligii Studenţilor Social Democraţi.

 

Liga Studenţilor Social Democraţi

Biroul de presă